Pană de idei

La startul acestui blog, nu credeam că o să mi se întâmple vreodată. Şi nu vorbesc aici despre inventarea unui subiect total aleatoriu de discuţie sau despre meditaţii profunde despre ştiri mondene cum ar fi alegerile. Nu! Eu mă refer la continuarea aventurilor lui Virgul. Sună total aiurea dacă e să ne gândim că am facut deja o schiţă cu ce se va întampla în fiecare episod, când ştiu, în sinea mea, cum se va termina povestea şi tot asa, dar îmi este imposibil azi, mi-a fost imposibil ieri, 30 noiembrie, şi, deşi nu imi place să mă pronunţ cu privire la viitor, va fi imposibil şi mâine sa găsesc ideile de care am nevoie pentru a traduce senzaţiile, sentimentele, trăirile micului nostru erou nedescoperit. Probabil că, într-o zi ploaioasă, pe la 3 după-amiaza, când nu mai e nimic de văzut la televizor (aceleaşi ştiri, aceleaşi documentare, aceleaşi filme, aceleaşi emisiuni de 'divertisment'), după ce aţi terminat de jucat fiecare joc din calculator şi dupa ce aţi epuizat de vizitat toate site-urile, forumurile favorite, veţi intra pe blogul meu şi veti gasi o intrare, două, trei... despre Virgul. Nu ştiu! Tot ce va pot spune acum, este că sunt in pană de idei.
Senzaţie ciudată, in orice caz. Ca să citez o colega dragă, este o senzaţie plată (ne-minerală)... O senzaţie care nu îmi permite să termin nici un paragraf pană la capăt, care nu îmi permite să mă bucur de ce am scris până în momentul respectiv, simţindu-mă nevoit sa şterg tot timpul câte un cuvânt câte o expresie sau tot efortul depus până atunci. Ce s-ar fi făcut Badea, dacă îl lovea o pană de idei ca a mea? Cum şi-ar mai fi ţinut în priză cameramanii, oamenii din regie sau telespectatorii? Dar daca îl lovea pe Einstein o astfel de senzaţie, mai aveam noi acum "Teoria relativităţii"? Sau pe Benjamin Frankli, Leonardo da Vinci, sau pe cel care a inventat roata.....
În concluzie, această senzaţie denumită filozofic de mine "pană de idei", rudimentar de alţii "lene", ar putea chiar reprezenta sfârşitul lumii. Marele Creator Out!

A new world, a new vision

Extrasul 1. Deţinutul
Lumina invadase întregul coridor. Singurele locuri întunecate au rămas umbrele zăbrelelor de la uşa principală. O pată de culoare galbenă în stânga sus, o crăpătură destul de mare încât să facă loc unor gândaci cât 3 degete groase ale unui adult, în peretele din faţă şi un strat de var aplicat neuniform formând parcă valurile unei furtuni aprige în larg... Acestea erau singurele lucruri la care putea medita. Şi totuşi, deşi cunoştea fiecare părticică, fiecare colţişor al coridorului, deţinutul nr. 1081 avea o expresie tălâmbă pe faţă. Părea fericit, părea absent.
Ochii-i erau aţintiţi pe gaura 'de gândaci' din faţă. Din când în când, acesta îşi schimba poziţia capului din stânga în dreapta sau viceversa, dar ochii-i rămâneau fixaţi. Stătea drept cu mâinile lăsate la voia gravitaţiei si cu faţa lipită de gratiile de fier reci şi ruginite. Tresărea de fiecare dată la auzul paşilor gardienilor ce patrulau lipsiţi de chef pe coridoarele inundate de lumină, dar nici în acele momente nu îşi luă ochii de la gaura din perete. Zâmbea şi asta provoca uimirea celorlalţi colegi din celulă.
Vazu ieşirea.... Putea mirosi aerul curat al pădurii..... Auzea chiar vântul ce lovea tandru frunzele copacilor.... Simţea delicateţea ierbii.....Râdea pentru ca ştia că era singurul ce a evadat din închisoare. Râdea de simplitatea celorlalţi, ce nu au conştientizat complexitatea vieţii. Râdea că mai avea doar 1 ora de trăit si că acum, după mai bine de 50 de ani de închisoare, a putut în sfârşit, să-şi îşi reamintească frumuseţile ce l-ar fi putut înconjura.

Episodul 1 - Iesirea din sistem

Virgul locuia, din cât a putut observa după o analiză sumară, într-o casuţă de forma unui tub, fără nicio fereastră şi acoperită pe alocuri de un strat verde de praf. Singura uşă ce făcea legătura cu exteriorul era încuiată. Confuz asupra lucrurilor care îl înconjurau, asupra originii sale, asupra informaţiilor înmagazinate adânc în sinele său şi mai ales asupra zgomotului care venea din exterior (un zgomot asemănător unui vuiet continuu), Virgul se chinuia din răsputeri să deschidă uşa. După mai bine de două ore se dădu bătut. Ghemuit în colţ, acesta aproape că renunţă la visul de a schimba internetul, de a deveni cel mai cunoscut dintre toate blogurile.
Orele se transformară în zile, zilele în luni. Micul nostru blog, datorită lipsei de activitate, începu să se transforme în praful verde ce acoperea acum în întregime podeaua locuinţei. Totul devenea din ce în ce mai clar pentru el. Înţelese că aici era locul unde se depozitau blogurile părăsite, de mult uitate. Şi totuşi, ca prin minune, ca şi cum soarta era de partea lui, ca şi cum cineva îi auzise rugăciunile, uşa se deschise. Cu jumătate de ochi deschişi, Virgul observă o umbră ce se apropia tot mai mult de el. Din milioanele de sunete asurzitoare, Virgul cu greu descifră nişte jumătăţi de cuvinte. "Hai, ridică-te! Ai noroc că eram prin zonă! Dacă nu ar fi trebuit sa aştept un pachet de informaţii de la Procesor, cine ştie ce s-ar fi întâmplat cu tine? Ce cauţi aici? Nu vorbeşti? Mă auzi?" Virgul era leşinat demult. Necunoscutul nostru samaritean îl ridică şi îl puse într-unul din vagoanele trenului său de informaţii ce tranzita placa de reţea.
Zdruncinat bine, Virgul se trezi din starea de leşin în care se afla cu o durere insurportabilă de cap. Cu stupoare, el observă că încăperea era alta decât cea cunoscută lui, că acea cameră, de data aceasta triunghiulară, se mişca cu o viteză ameţitoare şi că, mult mai important, existau şi ferestre. Fără a mai sta pe gânduri, se azvârli cu întreaga sa fiinţă către o fereastră şi cu o emoţie puternică, echivalentă cu a unui copil ce-şi deschide cadourile de Crăciun, văzu "exterioru"'. O explozie de lumini şi de culori de diferite forme şi mărimi i se revărsă asupra feţei. Era pentru prima oara fericit. Deşi nu inţelegea nimic din ceea ce vedea, realiză că nu era singur, că visul său putea deveni realitate. "Şi, totuşi, cum am ajuns aici", se gândea el... "ultimul lucru pe care mi-l amintesc era acea umbra...." Virgul nici nu-şi termină gândul, că auzi un zgomot ascuţit, urmat de o senzaţie ciudată care îl împingea către unul din colţurile încăperii. "S-a oprit....De ce s-a oprit?"
"Aici cobori!" se auzi dintr-un difuzor situat pe tavan. "Mai departe nu te duc!" Uşa vagonului se deschise automat. "Ţi-am pregătit şi ceva de drum, că sa nu devii iar praf digital. Ai grijă ce faci de data asta, mă auzi? Nu ştiu dacă va mai fi cineva destul de bun cu tine încât să te salveze de la ştergere totală". Fără a mai sta pe gânduri, fără să se mai întrebe cine e acea persoană de la capătul firului, Virgul ţipă cât putu el de tare: "Cine sunt eu şi de ce am fost creat?" "Nu ţipa mititelule, că te aud bine. HEHE! Încă nu mi-am pierdut abilitatea de a auzi. Nu ştiu cine eşti sau de ce ai fost creat, dar uită-te atent afară. Te afli la intersecţia magistralei principale cu autostrada internetului. Nimeni nu ştie ce se afla la capătul acesteia, dar iţi sugerez să-i urmezi calea. Cică există un oraş, pe nume Gogle sau Gugle, nu mai ţin minte exact, unde poţi afla răspunsurile la toate întrebările care le-ai putea avea vreodată. Noroc mititelule şi sper să mai aud de tine pe viitor! Acum pleacă, pentru că voi întârzia!".
Fără să ştie de ce, Virgul simţea că poate avea încredere în vocea misterioasă. Trase bine aer în piept, se uită plin de mândrie şi admiraţie la autostradă şi la ce-l aştepta în faţă şi cu micul săculeţ de "merinde" se coborî din tren, pornind încet spre necunoscut. Fără să realizeze, în spatele său trenul se puse în mişcare şi dispăru în negricioasa ceaţă ce acoperea orizontul, în mai puţin de o secundă.
....
Probabil aţi observat o mică discrepanţă între primul post ce trebuia să constituie începuturile aventurilor lui Virgul şi acest episod. M-am gândit să aprofundez momentul evadării şi să las pentru saptămâna viitoare peripeţiile din Metropola Google.
Marele Creator out!

Hell's week s-a terminat!

Da, doamnelor şi domnilor, nici mie nu imi vine să cred, dar asta este: săptămâna a 7-a, săptămâna de foc, Hell's Week s-a terminat. Retrospectiv vorbind, mi-am imaginat că va veni şi această zi, dar nu m-am gândit ca azi, sâmbătă, la ora 19:45, mă voi simţi atât de liniştit, de relaxat. Deşi, mai mult ca sigur că nu am experimentat adevaratele emoţii care le ai în timpul sesiunii de examen, când ştii că nu mai ai o a doua şansă, că trebuie să dai totul ca să primeşti confirmarea trecerii într-un nou an de facultate, când timpul se extinde atât de mult că nici nu realizezi când trece vacanţa de iarnă, trezindu-te direct în sesiune, nu îmi fac griji pentru viitor.
Examenele în sine s-au derulat cum nu se mai putea mai prost. Matematica a fost, este şi, cu siguranţă, va ramâne o entitate abstractă pentru mine, bucăţica de creier răspunzătoare pentru cunoştiinţele mele la această disciplină evaporându-se în timpul vacanţei de vară. Cred că nu mai este nevoie să descriu atrocităţile văzute pe foaia de examen primită, sudoarea căzută de pe fruntea-mi încreţită în timp ce încercam să desluşesc cerinţele subiectelor sau emoţiile care se citeau pe feţele colegilor mei: disperarea, deznădejdea şi teroarea. Dar poate că nimic nu se aseamăna cu examenul de la Arhitectura Calculatoarelor. Deşi am fost avertizaţi că acest examen a fost creat ca să-l pici, am avut toată bunavoinţa să imi învaţ, proces care a durat aproximativ două zile non stop, de dimineaţă până-n seară, să mă încumet sa particip şi, în prealabil, să dau tot ce am mai bun din mine. Credeţi că a fost suficient? Nici pe departe. Cele 20 (sau 25) de minute desemnate pentru finalizarea testului cât şi cele 14 întrebări "accesibile" (conform părerii profesorului) au devenit un impediment psihologic, o barieră în păstrarea lucidităţii, astfel încât, la înştiinţarea unuia dintre supraveghetori că mai avem 2 minute, am realizat că nu facusem absolut nimic (0 barat, mulţimea vidă, etc). În acele ultime minute, am transcris în cea mai mare viteză posibilă, calculele, raţionamentele si mâzgâlelile de pe ciornă pe foaia de examen, fără să mai conteze dacă ceea ce scriu e corect sau nu.... Dumnezeu cu mila!
Închei aici, doamnelor şi domnilor, dragi cititori, acest "mic" articol despre săptămâna a 7-a. O săptămână ca oricare alta, dar cu o însemnătate aparte pentru mine, pentru noi, studenţii din anul I, ai Facultăţii de Informatică.
Marele Creator Out!

Şahul - o altă dimensiune?

Văzut din afară, jocul de şah este constituit doar dintr-o tablă având 64 de căsuţe peste care sunt aşejate simetric, asemeni unui teatru de război, nu mai mult şi nici mai puţin de treizecişidouă de piese. Văzut din afară, imaginea, regulile cât şi desfăşurarea acestui joc nu poate să creeze decât un sentiment de nelinişte, de angoasă. Dar totuşi, pentru cine doreşte să depăşească acest sentiment, acest impediment, îl va aştepta o lume cu totul nouă şi diferită.
Pentru mine, complexitatea şahului constă în individualismul pieselor. Fiecăreia îi este atribuit, la începutul jocului, un rol precis, bine definit şi un anumit traseu pe care trebuie să-l urmeze pentru îndeplinirea scopului final. Să luăm regele, de exemplu. Este considerat cea mai valoroasă piesă de pe tabla de şah, unul dintre scopurile jocului fiind protajarea acestuia, şi, totuşi, mişcarea lui este limitată la o căsuţă. Aparent foarte slab în prima parte, acesta poate deveni o arma de temut în final prin coordonarea sa cu o altă piesă mai puternică (regina de exemplu). Nu de puţine ori am pierdut pentru că am neglijat unul sau mai multe piese în detrimentul altora în strategiile iniţiate.
Deşi încerc pe zi ce trece să îmi perfecţionez tehnicile, să stăpânesc aceste fine subtilităţi, sunt departe de ceea ce unii numesc maeştrii ai şahului. Stau si mă gândesc ce ar gândi un astfel de jucător când începe un meci...
~ Care este viziunea sa asupra viitoarelor mutări şi poziţii ale pieselor?
~ În ce măsura este capabil să analizeze jocul pornind de la o anumită strategie şi poziţie, pentru ca, în final, mişcările propriilor piese să se armonizeze sub forma unui atac continuu ce-i asigură iminenta victorie?
~ Este vorba de experienţa transpusă într-un proces de gândire atât de adânc şi abstract încât rezultă ieşirea jucătorului din lumea exterioară (aceea în care trăim)?
Mai mult sau mai puţin, acest proces de evadare l-am simţit şi eu, şi nu de multe ori, ci doar în momentul în care m-am implicat, în adevaratul sens al cuvântului, în lumea jocului ce mi se desfăşura în faţa ochilor. Pot spune că în acele secunde, minute, chiar şi ore, timpul nu mai există. Fiecare neuron conlucra sub forma unei pânze de păianjen pentru ilustrarea strategiilor, fiecare particică din acea pânza reprezentând un scenariu cu nenumarate rezultate. Mai ales pentru mine, această abstragere înseamnă şi renunţarea la grijile zilnice, la stres, la unele obligaţii/responsabilitaţi si probabil de aceea consider şahul un hobby, o pasiune. Pe de altă parte, momentul reintrării în lumea reală vine ca un şoc, ca zgomotul unui ciocan azvârlit asupra unei nicovale creând o stare de confuzie (pentru a înţelege mai bine, gândiţi-vă la sentimentul care-l aveţi când vă treziţi dimineaţa). Este de preferat ca acest moment să intervină la finalul jocului, când ne ridicăm privirea de pe tabla de şah si ne uităm la adversar, fie în calitate de invins, fie în calitate de învingător şi nu în timpul jocului, distraşi de anumiţi factori externi sau interni (psihologici), deoarece este foarte greu să revenim în starea în care eram, la acel nivel, maxim, de concentrare şi asta ne poate costa jocul.
Este şahul o copie a lumii noastre în care noi dictăm mersul lucrurilor, în care acţiunile noastre se resfrâng asupra rezultatului final sau este o altă dimensiune o reprezentare abstracta a două forţe pe cale sa se întâlnească, având propria noţiune de timp? Vă las pe voi sa decideţi....
Marele Creator Out!

'Hell's week', 'Săptămâna a 7-a' sau 'Primele emoţii în calitate de studinte'

Ce reprezintă săptămâna a şaptea?
... Pentru prima categorie de oameni, săptămâna a 7-a nu reprezintă nimic. O săptămână ca oricare alta având ca deznodământ inevitabil ziua de duminică, zi de relaxare, zi de evadare. În această categorie putem include, prin asociere, o multitudine de oameni de diferite profesii sau meserii pentru care, dintr-un motiv sau altul, timpul nici nu există. Îngropaţi în binecunscuta rutina, aceşti oameni devin pe zi ce trece si, fără să realizeaze, niste zombi. Pentru ei începutul unei zile coincide cu o povară, o povară pe care o cară cu ei cand isi pregatesc acelaşi mic dejun, cand călătoresc cu acelaşi autobuz/tramvai, când se aşează confortabil in acelaşi scaun de la birou pentru a se apuca de lucru, ori când se întorc acasa, căutând de fiecare dată un colţişor de odihnă si relaxare.
... Cu părere de rau, există şi oameni pentru care nimic din cele enumerate mai sus nu există: nici timpul, nici rutina, nici locul de munca, nici măcar căldura familiei. Singurul lucru care conteaza pentru ei este supravieţuirea în această jungla de ciment, în care hainele, mâncarea sau chiar apa reprezintă un lux, o inaccesibilitate. Nu mare mi-ar fi uimirea dacă aceşti oameni nici nu ar ştii in ce zi se află...
... Pentru alţii, timpul reprezintă bani (ar suna mai bine aici 'time is money'; alegeţi voi varianta mai bună). O secundă pierdută, un miliard pierdut. O săptămână pierdută la munte, deja atât de multe datorii acumulate că nici nepoţii nu ar avea destul timp pentru a le plăti. Cu alte cuvinte, aşa numita 'săptămână a şaptea' se transformă în săptămâna a 46-a din an, o săptămână echivalentă ca importanţă cu prima săptămână de exemplu, dacă ar fi sa analizam situaţia din punct de vedere financiar, dar vitală pentru supravieţuirea acestor oameni.

Si totuşi, ce reprezinta săptămâna a 7-a de merită specificată în acest blog? Păi, printr-o decizie luată la nivelul Facultaţii de Informatică săptămâna a 7-a e dedicată evaluarilor, moment deciziv pentru cei cu idealuri măreţe (cum ar fi primirea de bursă sau supravieţuirea pe lista celor finanţaţi de la buget) şi mai puţin decisiv pentru cei care vor să înveţe totul în perioada sesiunii. Hell's Week? Poate da, poate nu, poate că semnificaţia acestei săptămâni nu are nicio tangenţă cu cazurile, mai mult sau mai puţin ingrijorătoare, enumerate mai sus... Poate peste un an sau peste doi nu voi mai gandi la fel, parţialele venind ca o banalitate, dar pentru un student în anul 1 mă simt de parcă is la şcoală în aşteptarea inevitabilelor lucrări semestriale la care nu ţi-ai învăţat nimic, în aşteptarea omniprezentelor ascultări la Lb. Română sau la Istorie pentru definitivarea mediilor...

My blog is up and running!

A fost odata ca niciodată, că de n-ar fi, eu n-aş mai scrie aici, din miliardele de bloguri ce supraîncălzesc cablurile RDS-ului sau Airbites-ului, un mic blog cu viziuni măreţe, pe nume Virgul. De când se ştia el, de aproximativ 5 minute, îşi dorea să devină cel mai vizitat site pe de tot vuvuvu-ul (www-ul) şi să reprezinte un model/şablon sutelor de miliarde (de bloguri) ce-l vor preceda de acum încolo. Supravegheat de Marele Creator, cărând în spate un mic săculeţ de biţi, cei mai mulţi având doar valoarea 0, aventurosul nostru blog plecă să-şi intâlnească destinul.... (va urma!)

În ciuda aparenţelor, acest blog nu se va axa în totalitate pe descrierea aventurilor lui Virgul, deşi ştiu ca muriţi de nerăbdare să aflaţi ce se va întâmpla cu el :D.... Voi încerca să surprind şi să vă aduc săptămânal cele mai interesante noutăţi din cât mai multe şi diversificate domenii. Încă nu m-am decis care vor fi acelea, aşa că nu vă rămâne decât să accesaţi cât mai des blogul.... poate poate (cine ştie?) veţi găsi ceva pe gustul vostru.

Marele Creator Out!