Normalitate

Cine ar putea defini cu exactitate normalitatea? Cine ar putea intra in mintea fiecaruia si sa delimiteze aceste doua lumi diametral opuse in ideologie, normalitate sau anormalitate, dar reunite sub acelasi invelis, numit fiinta umana? Etichetati, ne ducem viata cum stim, supravietuind, hranind atat dorinta sufletului cat si cererile socialului. Manati de rutina sau de o speranta oarba in viitor, suntem purtati pe valurile normalitatii, ba urcand, ba coborand, dar mentinand fragilul echilibru. Caci daca acest echilibru se distruge, nu mai poate fi recuperat niciodata...

Cu lacrimi in ochi, mirosind a transpiraţie [mai mult chiar, a moarte] încercă din toate puterile să se protejeze de razele de lumina abia apărute. Se crăpă de ziuă. Trase jaluzelele. Cu ochii pierduţi işi împinse scaunul mai aproape de masa. Scartaitul scaunului se auzi cu un straniu ecou, declansand parca alte scartaituri dinspre pereti, dinspre biblioteca si finalmente dinspre masuta din fata lui. Vizibil afectat se ghemui asupra cartilor de pe masa, si cu mana tremuranda isi sterse ochii. [Comoara lui trebuia protejata.] La o simpla privire se putea numara nu mai putin de 10 carti, volume cu adevarat mari din varii domenii, asezate una peste alta intr-o ordine perfecta. Lua una din cartile de deasupra, o deschise la mijloc si o aseza cu grija in fata, aliniind-o paralel cu lungimea mesei. [Ambele pagini erau albe, fara cuvinte, golite de continut] In tot acest timp nu indrazni deloc sa se intoarca spre restul camerei.

Si ramase asa timp de ore bune, citind, citind si iar citind... Reusi sa nu se mai gandeasca la nimic altceva decat la munca sa. Adeseori gandea cu voce tare, dar vorbele nu puteau fi deslusite. [Aeraterpretni rolesiv etse lumurd libon erps aeretşaonuc roliţătivitca etneitşnocni ela iiţnim]. Zambea la sfarsit de pagina, probabil intelegand ironia subtila a autorului, si miscandu-si capul spre dreapta cu uimire in timp ce dadea pagina, i se citea pe fata naivitatea, inocenta celui care dorea sa descopere mai mult. Si totusi o anumita particica din el nu-l lasa sa-si paraseasca scaunul. Nu-l lasa sa isi miste capul. Fereastra din fata, desi acoperita, era singurul loc unde isi permitea sa isi fixeze privirea. Estompandu-si frica si cutezator in propriile puteri citi, citi si iar citi.

Dar facu o greseala. Adormi. Se lasa prada acestui demon si, lasandu-si capul sa atarne pe spate se lasa târât in lumea viselor. O picatura [rosie] din tavan ii cazu pe fata. Deschise ochii si constientiza eroarea comisa. Simti prelingandu-se pe sprancene, pe nas si pe gura, respectiva picatura, despicata acum in siroaie multe, reci [si rosii], in timp ce ochii ii tremurau de oroarea la care erau supusi. Intregul tavan era acoperit de o suprafata vascoasa, asemanatoare sangelui, in permanenta miscare sub forma unor valuri usoare. Cazu de pe scaun, numai pentru a constata ca si podeaua era acoperita de aceeasi substanta... Se uita la mainile inrosite, ca mai apoi sa constate ca era dificil [chiar imposibil] sa isi miste picioarele, talpile de la pantofi lipindu-se parca de acel sange vascos. Fiori de frica si frig ii marcau fiinta, incremenind, la peisajul lugubru din jurul sau. In fata lui, biblioteca marca finalul [sau inceputul] scenei. Din fiecare sertar, dulap sau vitrina izvorau siroaie rosii, unele mergand spre tavan altele spre podea acompaniate de un sunet sfasietor. Isi acoperi urechile cu mainile si isi inchise din toate puterile sale ochii, sperand ca totul sa se termine cat mai curand...

Si se termina [?]... Sunetul impreuna cu murmurul provocat de miscarea lichidului disparu. Astepta cinci secunde, 10, 15, un minut in acea pozitie pentru a se asigura ca a trecut. Era sigur ca totul era in mintea lui si ca acele manifestari demonice pot fi stavilite numai prin stiinta, cultura, prin intelegerea lumii inconjuratoare raportate la legile fizicii si la nimic altceva. De aceea trebuia sa citeasca intreaga colectie de carti din lume, pentru a deveni normal, din nou.

Mânat de un sentiment puternic de siguranta, isi deschise ochii numai pentru a observa ca nimic nu se schimbase. Mai mult chiar, pana si masuta si fereastra fusesera acoperite in intregime. Dar de data aceasta, sangele in starea lui statica capata un luciu pronuntat. Mai multe voci incepura a se auzi in intreaga camera, una dintre ele parandu-i-se foarte familiara. Incerca cu privirea sa gaseasca sursa acelor zgomote ce se amplificau in intensitate. Se opri din nou asupra tavanului. Socat, remarca prezenţa a doua persoane, un barbat si o femeie, angajate intr-o cearta teribila. Nu putea deslusi nimic din ce ziceau... [pentru noi, vocile se auzeau normal]

Deveneau din ce in ce mai agresivi, pana ce femeia hotari sa arunce cu un scaun in barbat. Ferindu-se, si in acelasi timp luand un cutit de pe masa, barbatul o injunghie in gat. Femeia cazu imediat pe podea, moment in care un tipat asurzitor ii sfasie fiinta. Nedumerit de cele intamplate incepu la randu-i sa tipe... Barbatul vizibil afectat, scapa cutitul si isi puse mainile in cap, incercand sa se fereasca de sangele ce se prelingea incontinuu. Incepu sa se roteasca prin camera, gandindu-se care ar fi cea mai buna solutie. [Sa cheme ajutor sau sa ascunda cadavrul? ] Neputinta isi spuse cuvantul si deznadajduit se coborî in genunchi, cu fata fixata in jos [?]. In acel moment realiza ca acel barbat era el si, ca prin minune, isi aminti ca avea o sotie. Toate evenimentele la care fusese martor i se derulau acum prin minte ca vagi amintiri, ingropate adanc in fiinta sa. Gatul ii era incordat, la fel ca si muschii de la picioare si de la maini. Ochii ii erau umflati. Voia sa evadeze sa scape din acea camera a ororilor dar nu reusea. Cu cat se zbuciuma mai tare, cu atat se adancea mai mult in acea substanta. Cu ultimele puteri vazu sfarsitul scenetei: plin de regrete barbatul inghesui cadavrul femeii in dulapul de haine din biblioteca, nu inainte de a scoate toate cartile si de a le aseza pe masuta. Curăţă scaunul cu o batista, se aseza pe el si incepu sa citeasca.

Cu lacrimi in ochi, mirosind a transpiraţie [mai mult chiar, a moarte] încercă din toate puterile să se protejeze de razele de lumina abia apărute. Se crăpă de ziuă...

Moartea unui scriitor

O lumanare aprinsa, trei pixuri aruncate la nimereala pe o masa rotunda, maronie, o sticla de JB aproape terminată si trei pahare. Pe unul dintre cele trei scaune stătea abătut un barbat in jurul varstei de 40 de ani, cu par carunt, tuns scurt, avand o mustata de 3 degete, ceea ce nu impiedica a i se vedea buza de deasupra, imbracat in pantaloni de costum si cu o camasa descheiata la gât. Parea epuizat dar ambitia sau diperarea nu-l lăsa sa renunte.
In urma cu doua saptamani, acesta impreuna cu doi prieteni, toti scriitori de profesie, hotarâră sa se intalneasca la subsemnatul acasa pentru a-si finisa cartile. Ora de intalnire fusese stabilita la 6 seara, in ciuda protestelor unuia dintre ei, invocand caldura ca pe un element 'perturbator'. Toti aveau nevoie de un miracol, de o interventie divina, din care sa-si extraga inspiratia atat de mult necesara ptr a-i propulsa inapoi pe culmile celebritatii. Ultimele lor carti avura succes rasunator in mai mult de 3 tari. Dar ca orice lucru ce isi pierde din stralucire odata cu trecerea timpului, asa si cele trei carti începură sa fie uitate pe rafturile prafuite din librarii.
Intalnirea avu loc la ora stabilita, dar se transformă destul de repede intr-un schimb acid de barfe si insulte. Desi prieteni, presiunea timpului le deformă caracterele, pana la limita grotescului. Incercau cu disperare sa aseze pe hartie idei de la care sa pornească, fragmente din scriitori clasici, sau pur si simple citate bizare, spontan inventate, amintite sau citite pe Internet. Isi înecau amarul turnandu-si cate un pahar zdravan de whisky pe gat, asteptand mai apoi sa treaca efectul tariei, strangand puternic din pumni pana cand unghiile le zgâriau carnea, vorbind galagios si urat fara a se gandi la vecini si lovind puternic in masa ori de cate ori simteau ca au ajuns intr-un punct mort.
Acum, in linistea noptii, chiar si aceasta ultima speranta dispăru. Era singurul care nu abandonase, pentru ca stia ca daca ar fi renuntat, putea la fel de usor sa-si arunce viata la gunoi. Faima poate avea si partile ei negative... Pe langa sumele mari de bani pe care le-a incasat in urma vanzarilor, pe langa toate femeile care i-au trecut prin pat, pe langa toate emisiunile de divertisment la care a luat parte cu bucurie, cazuse in patima jocurilor de noroc. Acumulase datorii foarte mari de la mai multe cazinouri iar termenul limita pentru a le plati, se apropia. Incepea sa transpire numai gandindu-se la ce a avut... Sprijinindu-si capul cu ambele maini, isi lăsă picaturile de transpiratie sa cada neputincioase peste hartii. Avea ochii bulbucati iar gandurile zburau la tot felul de amintiri, majoritatea neplacute. Constientiza ca toate actiunile lui nu puteau sub nici un chip sa-l ajute sa-si redescopere talentul sau macar inspiratia. Se simtea pierdut, incomplet, cum aproape toata fiinta lui de odinioara il parasise si se ridicase catre alte orizonturi lasand pe Pamant un om slab, distrus de propriile vicii, fara nici un viitor. Zambi ironic si se relaxă pentru prima data in ultimele saptamani. Fruntea i se descreti si simti cum incet, incet uită de toate grijile. Timpul sau de glorie a apus si era timpul sa apună si el pentru a putea din nou sa se bucure de viata.
Cu o ultima putere stinse lumina si se lasa prada oboselii, chiar pe acea masa rotunda, in acel scaun, inconjurat de zeci de foi mazgalite, intr-un miros puternic de bautura si parasit de toata lumea....

Ploaia

Un mic strop la inceput, ca o constatare (sau ca o avertizare) ... In valtoarea creata, nimeni nu observa. Vant amestecat cu frunze, praf, ziare si fel de fel de hartii incetosa privirea. In cateva minute, cerul se acoperi de straturi de nori, formand parca cutele unei plapumi groase abia scoasa din ladă, la inceputul iernii, sau cu formele imperfecte ale spumei de deasupra apei, neperturbate de prezenta unei existente umane. Amestecati parca deasupra unui prag imaginar, la inaltimi ametitoare si intr-o continua miscare, se pregateau a arata lumii puterea, energia acumulata in ei.
La intersectia dintre doua strazi pe o banca aparent curata, astepta cu un buchet de flori, trandafiri rosii, un tanar in jurul a 19-20 de ani. Dezorientat, se uita cand la telefon, intai sa vada ora, ca mai apoi sa constate daca a primit vre-un sms, cand in sus, la platoul de nori, cand la trandafiri, aranjand cu atentie, sa nu se intepe, ori celofanul ori petalele trandafirilor. Se simtea din ce in ce mai nesigur, strabatut de un duet de sentimente: nelinistea provocata de o eventuala ploaie si emotia revederii. Isi fixa ochii din nou asupra pamantului, constient ca ea intarziase deja de mai bine de 10 minute si incerca sa isi reimagineze traseul plimbarii. Planuise pana la cele mai mici detalii si nu avea de gand ca o mica ploaie sa ii stea in cale. De altfel se asigurase, cu multe saptamani inainte de 'marele' eveniment, ca in ziua cu pricina nu va ploua. Contrariat ca isi amintise acest fapt, se hotari sa verifice din nou site-ul cu vremea, intrand pe internet de pe mobil. Sambata, "31 grade, cer variabil, 10% sanse de precipitatii". Duminica, "35 grade, cer senin, 5% sanse de precipitatii. 5% sanse de precipitatii.... Nu-i venea sa creada. Ca si cum mâna destinului se juca cu el, il tachina, ii stia slabiciunea impreuna cu nobilele sale sentimente si voia sa-l testeze... Fragilul echilibru din el se clatina, simtind cum, incetul cu incetul, se lasa prada sentimentelor de frustrare si nervozitate. Ofta adanc si se hotari sa se plimbe in cerc (inainte-inapoi), pentru a lasa timpul sa treaca mai repede.
Din senin, pamantul se zgudui, impreuna cu toate gandurile acestui tanar, in urma unui trasnet puternic. Alarmele masinilor izbucnira intr-un cor, in timp ce, din diferite colturi ale orasului, se auzea cate un tipat al unei femei "in pericol"... Un mic strop la inceput, urmat de altul. Se porni furtuna in adevaratul sens al cuvantului, fara nici cel mai mic avertisment si fara a tine cont de sperantele acestui om. Pleca capul in pamant, dar cu aceeasi viteza se repezi intr-un magazin alaturat constientizand ca i se va uda cravata, camasa, pantalonii ... chiar si florile. Formă numarul ei si astepta cu inima in dinti sa-i auda vocea suava. Ii placea cum ii suna vocea chiar si prin telefon, daramite cand statea in fata ei. Dupa cateva secunde timp in care vorbi cu ea, puse florile pe o masuta alaturata, deschise usile alimentarei si isi vârî mainile in buzunare.
- Nu doriti sa cumparati o umbrela sa va apere de ploaie? Sunteti prea bine imbracat sa iesiti pe o ploaie ca asta... ar fi pacat..., se auzi din spatele magazinului.
Fara a mai intoarce capul si fara a se asigura ca se face auzit, murmură:
- Nu mi-e frica de ploaie...
Si iesi cu capul plecat, incarcat de dezamagire, sperante spulberate, de visele si de planurile faurite, dar distruse atat de usor, lasand constanta ploaia sa-i apese umerii si sa-i spele toate acele amintiri legate de ea...

Pe urmele unui nebun

Ritmurile melodice ale verii imbogateau atmosfera, transformand strazile tenebre ale vechiului oras in lait-motive ale bucuriei, idealurilor si al sperantelor. Buna-dispozitie plutea parca in aer, concentrandu-se in norisori mici deasupra fiecarui cetatean.
Si totusi, cineva nu percepea lumea inconjuratoare cum o percepe majoritatea oamenilor. Pentru el, soarele era intotdeauna mult prea departe ptr a fi zarit, astfel incat sfanta sa lumina nu mai ajungea la nivelul ochilor lui. Mai mult chiar, ochii sai nu erau capabili sa distinga culorile: albul era negru, galbenul era gri, rosul era violet si tot asa. Cu o permanenta frica de creaturile ce-l inconjurau, auzindu-le dar neintelegandu-le limba, intr-o continua miscare, prea rapida ptr a le percepe in esenta ci numai in contur, devenind astfel niste prezente fantomatice, micul nostru subiect se retrase la ceea ce reprezenta ptr el, unul din singurele locuri in care putea respira aer curat, nepoluat: la umbra unui tei. Senzatia ciudata de arsura ce-l urmari de cand pleca de acasa, se mai domoli parca, si asta-l facu sa zambeasca. Scoase un sunet precum al unei vaci dar mult mai scurt si mai tremurat, pentru ca, mai apoi, printr-o simpla miscare sa-si scoata din buzunar un reportofon si sa porneasca o melodie popularo-lautareasca. Nu peste mult timp, melodia se stinse incet, odata cu zambetul bietului om.
Simpla intrevedere cu acest om, provoca fiecarui trecator o senzatie de repulsie. Toata lumea incerca sa il ocoleasca, gandind despre dansul ca un pradator, ca pe un obstacol, ca pe o anomalie ce trebuie inlaturata din cadrul aproape divin al acelei zi de vara. Copii radeau de el, pe cand mamele grijulii isi trageau odraslele la distanta. Barbatii, mai vanjosi parca, ca adevarati protectori, preferau sa infrunte primejdia si sa nu-si devieze traiectoria, gata oricand sa se lupte, daca trebuie, cu acest pericol iminent ... Gandurile tuturor pareau a se uni pe aceeasi traiectorie, spre aceeasi dorinta canibalica, de a-l vedea omorat sau inchis macar undeva, unde teoretic n-ar fi deranjat pe nimeni. Fara nicio retinere, deveneau impasibili, nepasatori, avand drept scuza prioritizarea si imbunatatirea propriilor lor vieti.
Si totusi, acest om continua sa existe, la randu-i impasibil in fata tuturor celor din jur, in fata greutatilor lor, dorind cu ardoare numai sa inteleaga, sa descopere si nu in ultimul rand, sa auda inca o data ciudata melodie din propriul reportofon....

Rutina

Cati dintre voi ati incercat sa distingeti rutina de viata? Cati dintre voi ati incercat sa traiti rutina sau sa va rutinizati viata?
Batranul
9 A.M, 3 martie. Soarele stralucea asupra orizontului asemeni unui strajer ce pazeste cea mai valoroasa comoara a sa. Avea puterea sa aduca fericire si optimism tuturor si sa transforme atmosfera inchisa si claustrofoba a orasului in ceva mirific. Caldura si lumina sa se disipea printre toate crapaturile, printre toate geamurile apartamentelor, provocand chiar si celui mai ingandurat om sa schiteze un zambet.
Cu miscari incete dar sigure, bosgorodind imbecilul care a stricat liftul, si amintindu-si cu nostalgie de zilele lui de glorie cand fetele roiau in jurul lui, si cand putea sa fumeze o tigara intreaga, batranelul nostru cobora scarile blocului. Era de abia la etajul 9 si, plin de determinare incerca sa isi stabileasca traseul evenimentelor in minte.
"Azi e marti. Da, da, ia sa vedem. Iau autobuzul pana in centru, ma duc la doctor, iau reteta si apoi la farmacie. Dar totusi trebuie sa ma intalnesc cu Stelica la 12 la piata. Oare am timp destul? Trebuia sa ma fi dus eu ieri la doctor. Of of of! Ce conta daca era coada? La cate cozi am stat eu in viata mea?! Parca mai ieri stateam la carne pe vremea lui... Si era si noapte... Azi s-ar putea nici sa nu gasesc reteta compensata. Sa-i ia naiba pe toti cu democratia lor cu tot!...."
Vizibil afectat de distanta parcursa, se opri la etajul 7 pentru a-si aduna puterile. Razele soarelui acaparasera intreaga scara, luminandu-i parca batranelului calea.
"Ce ti-e si cu lumina asta?! Ce mai la deal la vale, a venit primavara. S-a mai dus un an, Tincuto, s-au dus si zilele mele. Inca putin si te vad din nou.... Vine El si ma ia.... Dar nu azi. Azi trebuie sa imi iau pastilele, sa ma intalesc cu... Nechifor...da, da, si daca imi mai raman bani, sa cumpar ceva mancare din piata. Aoleu! Mi-am uitat sacosa! Ei, doar nu m-oi intoarce acu, mai ales ca IDIOTUL ala (tipa ceva mai tare de parca voia sa se faca auzit) a stricat liftul. Inca 5 etaje...."
Varsta incepea sa isi spuna cuvantul din ce in ce mai mult. Rasufla cu greu si abia putu sa isi indrepte spinarea, strangand cu putere balustrada....
"Si totusi este o zi prea frumoasa afara ca sa-i dau cu piciorul. N-am mai iesit in parc din vara trecuta. Ce iarna fioroasa am avut parte?! Si ce frig, si cata zapada?! Incredibil! Mi-e dor de linistea naturii, de sunetul vantului. Mai bine ma duc in parc decat la piata. Da, da! Mi-a mai ramas de mancare in frigider. M-oi duce maine!.... Da, da! Maine..."
De data aceasta, batranelul hotari sa nu se mai opreasca la 3 si isi continua cu indirjire coborarea. Parea fericit, asemeni unui om tanar plin de idealuri, asemeni unui copil ce astepta cu nerabdare sa isi deschida cadoul de ziua sa. Era intr-adevar o zi plina de potential pentru o persoana libera de responsabilitati si necazuri...
"Parter! In sfarsit... I-auite! Usa liftului era deschisa! Ce oameni, Doamne?! Cate iresponsabilitate?!"
Clatinand din cap vehement, batranelul deschisese usa scarii. Incerca sa isi revina dar era sleit de puteri. Si totusi, zambi.... Se aseza incet pe banca si isi lasa capul pe spate, contempland parca asupra cerului, asupra norilor si asupra soarelui. Isi lasa fata, intregul corp, intreaga fiinta in voia luminii.
"Hehe...Se pare ca nu mai pot sa merg nicaieri. Am coborat atat, ca acum, sa fiu nevoit sa urc la loc. Hehe, macar merge liftul... " Zambea cu ochii inchisi, triumfator parca in fata obstacolului numit viata....
Un sunet asurzitor invalui respectivul cartier, distrugand temporar rutina ce se instalase in sufletele oamenilor de acolo.

Jazzup; revista armonica de cultura si arta

Lumeeeeeeeeeeeeeeee, lumeeeeeeeeee....
Da, mai ales voi, cei cultivati din spate, olimpici, profesori. S-a lansat un nou site despre cultura si arta, intr-un format cu totul si cu totul special: jazzup. Desi, momentan site-ul contine nu mai putin de 8 (opt) articole diversificate despre carti, personalitati sau filme, producatorii vor sa continue aceasta munca titanica, de a oferi in continuare informatii placute si utile tuturor categoriilor de romani.