Moartea unui scriitor

O lumanare aprinsa, trei pixuri aruncate la nimereala pe o masa rotunda, maronie, o sticla de JB aproape terminată si trei pahare. Pe unul dintre cele trei scaune stătea abătut un barbat in jurul varstei de 40 de ani, cu par carunt, tuns scurt, avand o mustata de 3 degete, ceea ce nu impiedica a i se vedea buza de deasupra, imbracat in pantaloni de costum si cu o camasa descheiata la gât. Parea epuizat dar ambitia sau diperarea nu-l lăsa sa renunte.

In urma cu doua saptamani, acesta impreuna cu doi prieteni, toti scriitori de profesie, hotarâră sa se intalneasca la subsemnatul acasa pentru a-si finisa cartile. Ora de intalnire fusese stabilita la 6 seara, in ciuda protestelor unuia dintre ei, invocand caldura ca pe un element 'perturbator'. Toti aveau nevoie de un miracol, de o interventie divina, din care sa-si extraga inspiratia atat de mult necesara ptr a-i propulsa inapoi pe culmile celebritatii. Ultimele lor carti avura succes rasunator in mai mult de 3 tari. Dar ca orice lucru ce isi pierde din stralucire odata cu trecerea timpului, asa si cele trei carti începură sa fie uitate pe rafturile prafuite din librarii.

Intalnirea avu loc la ora stabilita, dar se transformă destul de repede intr-un schimb acid de barfe si insulte. Desi prieteni, presiunea timpului le deformă caracterele, pana la limita grotescului. Incercau cu disperare sa aseze pe hartie idei de la care sa pornească, fragmente din scriitori clasici, sau pur si simple citate bizare, spontan inventate, amintite sau citite pe Internet. Isi înecau amarul turnandu-si cate un pahar zdravan de whisky pe gat, asteptand mai apoi sa treaca efectul tariei, strangand puternic din pumni pana cand unghiile le zgâriau carnea, vorbind galagios si urat fara a se gandi la vecini si lovind puternic in masa ori de cate ori simteau ca au ajuns intr-un punct mort.

Acum, in linistea noptii, chiar si aceasta ultima speranta dispăru. Era singurul care nu abandonase, pentru ca stia ca daca ar fi renuntat, putea la fel de usor sa-si arunce viata la gunoi. Faima poate avea si partile ei negative... Pe langa sumele mari de bani pe care le-a incasat in urma vanzarilor, pe langa toate femeile care i-au trecut prin pat, pe langa toate emisiunile de divertisment la care a luat parte cu bucurie, cazuse in patima jocurilor de noroc. Acumulase datorii foarte mari de la mai multe cazinouri iar termenul limita pentru a le plati, se apropia. Incepea sa transpire numai gandindu-se la ce a avut... Sprijinindu-si capul cu ambele maini, isi lăsă picaturile de transpiratie sa cada neputincioase peste hartii. Avea ochii bulbucati iar gandurile zburau la tot felul de amintiri, majoritatea neplacute. Constientiza ca toate actiunile lui nu puteau sub nici un chip sa-l ajute sa-si redescopere talentul sau macar inspiratia. Se simtea pierdut, incomplet, cum aproape toata fiinta lui de odinioara il parasise si se ridicase catre alte orizonturi lasand pe Pamant un om slab, distrus de propriile vicii, fara nici un viitor. Zambi ironic si se relaxă pentru prima data in ultimele saptamani. Fruntea i se descreti si simti cum incet, incet uită de toate grijile. Timpul sau de glorie a apus si era timpul sa apună si el pentru a putea din nou sa se bucure de viata.
Cu o ultima putere stinse lumina si se lasa prada oboselii, chiar pe acea masa rotunda, in acel scaun, inconjurat de zeci de foi mazgalite, intr-un miros puternic de bautura si parasit de toata lumea....

Ploaia

Un mic strop la inceput, ca o constatare (sau ca o avertizare) ... In valtoarea creata, nimeni nu observa. Vant amestecat cu frunze, praf, ziare si fel de fel de hartii incetosa privirea. In cateva minute, cerul se acoperi de straturi de nori, formand parca cutele unei plapumi groase abia scoasa din ladă, la inceputul iernii, sau cu formele imperfecte ale spumei de deasupra apei, neperturbate de prezenta unei existente umane. Amestecati parca deasupra unui prag imaginar, la inaltimi ametitoare si intr-o continua miscare, se pregateau a arata lumii puterea, energia acumulata in ei.
La intersectia dintre doua strazi pe o banca aparent curata, astepta cu un buchet de flori, trandafiri rosii, un tanar in jurul a 19-20 de ani. Dezorientat, se uita cand la telefon, intai sa vada ora, ca mai apoi sa constate daca a primit vre-un sms, cand in sus, la platoul de nori, cand la trandafiri, aranjand cu atentie, sa nu se intepe, ori celofanul ori petalele trandafirilor. Se simtea din ce in ce mai nesigur, strabatut de un duet de sentimente: nelinistea provocata de o eventuala ploaie si emotia revederii. Isi fixa ochii din nou asupra pamantului, constient ca ea intarziase deja de mai bine de 10 minute si incerca sa isi reimagineze traseul plimbarii. Planuise pana la cele mai mici detalii si nu avea de gand ca o mica ploaie sa ii stea in cale. De altfel se asigurase, cu multe saptamani inainte de 'marele' eveniment, ca in ziua cu pricina nu va ploua. Contrariat ca isi amintise acest fapt, se hotari sa verifice din nou site-ul cu vremea, intrand pe internet de pe mobil. Sambata, "31 grade, cer variabil, 10% sanse de precipitatii". Duminica, "35 grade, cer senin, 5% sanse de precipitatii. 5% sanse de precipitatii.... Nu-i venea sa creada. Ca si cum mâna destinului se juca cu el, il tachina, ii stia slabiciunea impreuna cu nobilele sale sentimente si voia sa-l testeze... Fragilul echilibru din el se clatina, simtind cum, incetul cu incetul, se lasa prada sentimentelor de frustrare si nervozitate. Ofta adanc si se hotari sa se plimbe in cerc (inainte-inapoi), pentru a lasa timpul sa treaca mai repede.
Din senin, pamantul se zgudui, impreuna cu toate gandurile acestui tanar, in urma unui trasnet puternic. Alarmele masinilor izbucnira intr-un cor, in timp ce, din diferite colturi ale orasului, se auzea cate un tipat al unei femei "in pericol"... Un mic strop la inceput, urmat de altul. Se porni furtuna in adevaratul sens al cuvantului, fara nici cel mai mic avertisment si fara a tine cont de sperantele acestui om. Pleca capul in pamant, dar cu aceeasi viteza se repezi intr-un magazin alaturat constientizand ca i se va uda cravata, camasa, pantalonii ... chiar si florile. Formă numarul ei si astepta cu inima in dinti sa-i auda vocea suava. Ii placea cum ii suna vocea chiar si prin telefon, daramite cand statea in fata ei. Dupa cateva secunde timp in care vorbi cu ea, puse florile pe o masuta alaturata, deschise usile alimentarei si isi vârî mainile in buzunare.
- Nu doriti sa cumparati o umbrela sa va apere de ploaie? Sunteti prea bine imbracat sa iesiti pe o ploaie ca asta... ar fi pacat..., se auzi din spatele magazinului.
Fara a mai intoarce capul si fara a se asigura ca se face auzit, murmură:
- Nu mi-e frica de ploaie...
Si iesi cu capul plecat, incarcat de dezamagire, sperante spulberate, de visele si de planurile faurite, dar distruse atat de usor, lasand constanta ploaia sa-i apese umerii si sa-i spele toate acele amintiri legate de ea...

Pe urmele unui nebun

Ritmurile melodice ale verii imbogateau atmosfera, transformand strazile tenebre ale vechiului oras in lait-motive ale bucuriei, idealurilor si al sperantelor. Buna-dispozitie plutea parca in aer, concentrandu-se in norisori mici deasupra fiecarui cetatean.
Si totusi, cineva nu percepea lumea inconjuratoare cum o percepe majoritatea oamenilor. Pentru el, soarele era intotdeauna mult prea departe ptr a fi zarit, astfel incat sfanta sa lumina nu mai ajungea la nivelul ochilor lui. Mai mult chiar, ochii sai nu erau capabili sa distinga culorile: albul era negru, galbenul era gri, rosul era violet si tot asa. Cu o permanenta frica de creaturile ce-l inconjurau, auzindu-le dar neintelegandu-le limba, intr-o continua miscare, prea rapida ptr a le percepe in esenta ci numai in contur, devenind astfel niste prezente fantomatice, micul nostru subiect se retrase la ceea ce reprezenta ptr el, unul din singurele locuri in care putea respira aer curat, nepoluat: la umbra unui tei. Senzatia ciudata de arsura ce-l urmari de cand pleca de acasa, se mai domoli parca, si asta-l facu sa zambeasca. Scoase un sunet precum al unei vaci dar mult mai scurt si mai tremurat, pentru ca, mai apoi, printr-o simpla miscare sa-si scoata din buzunar un reportofon si sa porneasca o melodie popularo-lautareasca. Nu peste mult timp, melodia se stinse incet, odata cu zambetul bietului om.
Simpla intrevedere cu acest om, provoca fiecarui trecator o senzatie de repulsie. Toata lumea incerca sa il ocoleasca, gandind despre dansul ca un pradator, ca pe un obstacol, ca pe o anomalie ce trebuie inlaturata din cadrul aproape divin al acelei zi de vara. Copii radeau de el, pe cand mamele grijulii isi trageau odraslele la distanta. Barbatii, mai vanjosi parca, ca adevarati protectori, preferau sa infrunte primejdia si sa nu-si devieze traiectoria, gata oricand sa se lupte, daca trebuie, cu acest pericol iminent ... Gandurile tuturor pareau a se uni pe aceeasi traiectorie, spre aceeasi dorinta canibalica, de a-l vedea omorat sau inchis macar undeva, unde teoretic n-ar fi deranjat pe nimeni. Fara nicio retinere, deveneau impasibili, nepasatori, avand drept scuza prioritizarea si imbunatatirea propriilor lor vieti.
Si totusi, acest om continua sa existe, la randu-i impasibil in fata tuturor celor din jur, in fata greutatilor lor, dorind cu ardoare numai sa inteleaga, sa descopere si nu in ultimul rand, sa auda inca o data ciudata melodie din propriul reportofon....