Normalitate

Cine ar putea defini cu exactitate normalitatea? Cine ar putea intra in mintea fiecaruia si sa delimiteze aceste doua lumi diametral opuse in ideologie, normalitate sau anormalitate, dar reunite sub acelasi invelis, numit fiinta umana? Etichetati, ne ducem viata cum stim, supravietuind, hranind atat dorinta sufletului cat si cererile socialului. Manati de rutina sau de o speranta oarba in viitor, suntem purtati pe valurile normalitatii, ba urcand, ba coborand, dar mentinand fragilul echilibru. Caci daca acest echilibru se distruge, nu mai poate fi recuperat niciodata...

Cu lacrimi in ochi, mirosind a transpiraţie [mai mult chiar, a moarte] încercă din toate puterile să se protejeze de razele de lumina abia apărute. Se crăpă de ziuă. Trase jaluzelele. Cu ochii pierduţi işi împinse scaunul mai aproape de masa. Scartaitul scaunului se auzi cu un straniu ecou, declansand parca alte scartaituri dinspre pereti, dinspre biblioteca si finalmente dinspre masuta din fata lui. Vizibil afectat se ghemui asupra cartilor de pe masa, si cu mana tremuranda isi sterse ochii. [Comoara lui trebuia protejata.] La o simpla privire se putea numara nu mai putin de 10 carti, volume cu adevarat mari din varii domenii, asezate una peste alta intr-o ordine perfecta. Lua una din cartile de deasupra, o deschise la mijloc si o aseza cu grija in fata, aliniind-o paralel cu lungimea mesei. [Ambele pagini erau albe, fara cuvinte, golite de continut] In tot acest timp nu indrazni deloc sa se intoarca spre restul camerei.

Si ramase asa timp de ore bune, citind, citind si iar citind... Reusi sa nu se mai gandeasca la nimic altceva decat la munca sa. Adeseori gandea cu voce tare, dar vorbele nu puteau fi deslusite. [Aeraterpretni rolesiv etse lumurd libon erps aeretşaonuc roliţătivitca etneitşnocni ela iiţnim]. Zambea la sfarsit de pagina, probabil intelegand ironia subtila a autorului, si miscandu-si capul spre dreapta cu uimire in timp ce dadea pagina, i se citea pe fata naivitatea, inocenta celui care dorea sa descopere mai mult. Si totusi o anumita particica din el nu-l lasa sa-si paraseasca scaunul. Nu-l lasa sa isi miste capul. Fereastra din fata, desi acoperita, era singurul loc unde isi permitea sa isi fixeze privirea. Estompandu-si frica si cutezator in propriile puteri citi, citi si iar citi.

Dar facu o greseala. Adormi. Se lasa prada acestui demon si, lasandu-si capul sa atarne pe spate se lasa târât in lumea viselor. O picatura [rosie] din tavan ii cazu pe fata. Deschise ochii si constientiza eroarea comisa. Simti prelingandu-se pe sprancene, pe nas si pe gura, respectiva picatura, despicata acum in siroaie multe, reci [si rosii], in timp ce ochii ii tremurau de oroarea la care erau supusi. Intregul tavan era acoperit de o suprafata vascoasa, asemanatoare sangelui, in permanenta miscare sub forma unor valuri usoare. Cazu de pe scaun, numai pentru a constata ca si podeaua era acoperita de aceeasi substanta... Se uita la mainile inrosite, ca mai apoi sa constate ca era dificil [chiar imposibil] sa isi miste picioarele, talpile de la pantofi lipindu-se parca de acel sange vascos. Fiori de frica si frig ii marcau fiinta, incremenind, la peisajul lugubru din jurul sau. In fata lui, biblioteca marca finalul [sau inceputul] scenei. Din fiecare sertar, dulap sau vitrina izvorau siroaie rosii, unele mergand spre tavan altele spre podea acompaniate de un sunet sfasietor. Isi acoperi urechile cu mainile si isi inchise din toate puterile sale ochii, sperand ca totul sa se termine cat mai curand...

Si se termina [?]... Sunetul impreuna cu murmurul provocat de miscarea lichidului disparu. Astepta cinci secunde, 10, 15, un minut in acea pozitie pentru a se asigura ca a trecut. Era sigur ca totul era in mintea lui si ca acele manifestari demonice pot fi stavilite numai prin stiinta, cultura, prin intelegerea lumii inconjuratoare raportate la legile fizicii si la nimic altceva. De aceea trebuia sa citeasca intreaga colectie de carti din lume, pentru a deveni normal, din nou.

Mânat de un sentiment puternic de siguranta, isi deschise ochii numai pentru a observa ca nimic nu se schimbase. Mai mult chiar, pana si masuta si fereastra fusesera acoperite in intregime. Dar de data aceasta, sangele in starea lui statica capata un luciu pronuntat. Mai multe voci incepura a se auzi in intreaga camera, una dintre ele parandu-i-se foarte familiara. Incerca cu privirea sa gaseasca sursa acelor zgomote ce se amplificau in intensitate. Se opri din nou asupra tavanului. Socat, remarca prezenţa a doua persoane, un barbat si o femeie, angajate intr-o cearta teribila. Nu putea deslusi nimic din ce ziceau... [pentru noi, vocile se auzeau normal]

Deveneau din ce in ce mai agresivi, pana ce femeia hotari sa arunce cu un scaun in barbat. Ferindu-se, si in acelasi timp luand un cutit de pe masa, barbatul o injunghie in gat. Femeia cazu imediat pe podea, moment in care un tipat asurzitor ii sfasie fiinta. Nedumerit de cele intamplate incepu la randu-i sa tipe... Barbatul vizibil afectat, scapa cutitul si isi puse mainile in cap, incercand sa se fereasca de sangele ce se prelingea incontinuu. Incepu sa se roteasca prin camera, gandindu-se care ar fi cea mai buna solutie. [Sa cheme ajutor sau sa ascunda cadavrul? ] Neputinta isi spuse cuvantul si deznadajduit se coborî in genunchi, cu fata fixata in jos [?]. In acel moment realiza ca acel barbat era el si, ca prin minune, isi aminti ca avea o sotie. Toate evenimentele la care fusese martor i se derulau acum prin minte ca vagi amintiri, ingropate adanc in fiinta sa. Gatul ii era incordat, la fel ca si muschii de la picioare si de la maini. Ochii ii erau umflati. Voia sa evadeze sa scape din acea camera a ororilor dar nu reusea. Cu cat se zbuciuma mai tare, cu atat se adancea mai mult in acea substanta. Cu ultimele puteri vazu sfarsitul scenetei: plin de regrete barbatul inghesui cadavrul femeii in dulapul de haine din biblioteca, nu inainte de a scoate toate cartile si de a le aseza pe masuta. Curăţă scaunul cu o batista, se aseza pe el si incepu sa citeasca.

Cu lacrimi in ochi, mirosind a transpiraţie [mai mult chiar, a moarte] încercă din toate puterile să se protejeze de razele de lumina abia apărute. Se crăpă de ziuă...