Copilul, Soldatul si Justitia (oarba) - ultima parte

Justiția

"Există o vorba nescrisă conform căreia, omul nu va putea fi niciodată impartial. Şi cu toate acestea, trăim într-o lume guvernata de legi fie ele morale sau de stat. Pe unele le simţim ca fiind adevărate, pe altele le luăm ca atare, le înglobăm în propria ființă și încercăm să nu le încălcăm. Mergând pe această cale, ne-am dezvoltat un anumit simţ, justițiar, ne îmbătăm în miresmele false de superioritate create de acesta și ... alteram viețile altora. Ori de cate ori suntem martorii unui eveniment anormal și simțim că ceea ce s-a întâmplat nu este corect, așteptăm ca justiția să facă dreptate. Şi nu mă refer aici numai la instituția statului. Justiția îmbracă multe forme în ideologia omului comun: destin, divinitate, moralitate etc dar toate sunt creații ale mintii umane. Altfel spus, justiția nu e nimic altceva decât o utopie, creată cu scopul de a echilibra balanţa dintre Bine si Rău."
"Foarte frumos discurs domnule.... Dar de ce binevoiţi sa împărtăşiţi aceste gânduri cu mine?"
"Băiete...Tu şi cu mine, ne aflăm în vârful piramidei. Toate deciziile de până acum, au plecat din vârf. NOI reprezentăm acum justiția. NOI alegem cine trăiește și cine moare. Uită-te la ei...Am zis să te uiți pe fereastra! .... Nu a trebuit să zic decât că libertatea dobândită prin muncă, prin sacrificii zilnice fie ele mentale sau fizice, le este amenințată şi am devenit brusc un erou al umanintăţii. Nu a trebuit sa rostesc decât câteva vorbe şi toţi s-au înclinat în faţa mea, pregatiţi să işi dea viaţa în razboi, pregatiţi să lupte pentru o cauza frumos spusă la televizor."
"Cu atât mai mult, trebuie să devenim responsabili pentru acele vieţi. E prea târziu să dăm înapoi, dar trebuie să minimizăm cât putem de mult, pierderile de vieţi omenești. Este de datoria noastră..."
"Băiete, nu realizezi poate, dar, oricât de bine-intenționat și oricât de bine ţi-ai învăţat lecţia, duhneşti a ipocrizie. De ce nu eşti acolo, pe câmpul de luptă, dându-ți viaţa pentru această cauză? Nu, nu, uităte în ochii mei, când îţi vorbesc! Te-am numit general nu pentru idealisme ci pentru capacitatea de a executa ordine şi de a le duce la bun sfârşit. Cu idealisme nu câştigi un război şi în nici într-un caz nu aduci acasă, la familiile lor, pe acei oameni....
Dar nici nu iţi zic să te duci acolo. Oamenii, ca noi, nu fac asta. Stăm în fotoliile noastre, fumăm trabucuri şi ne îndulcim simţurile cu alcool, aşteptând triumfători să culegem laurii victoriei. Eu, pe deasupra, ma mai delectez în compania familiei. Tu, în compania acelei curve... cum o cheamă?"
"Domnule, va rog! Ea nu este o cu..."
"Da, da... Laura! Stai liniştit, băiete! Nu eşti singurul din această clădire care o cunoaşte pe aceasta "madmoazelă". Ştiu pe cineva de la etajul 2, de la etajul 10 si, sunt sigur că există si câţiva de la parter, care ţi-ar zâmbi dacă ai pronunţa numele ei in preajma lor..."
"Scandalos, Domnule. Va rog, să ne concentrăm pe lucruri mai importante."
"Domnule preşedinte, au venit rapoartele de pe teren!"
"Băiete, fă-mi un rezumat. Intre timp o să-mi aprind un trabuc .... HAHAHA!"
"Da, Domnule! ... Din păcate, situaţia nu este prea favorabilă. Chiar deloc, aş zice! Câştigăm destul de mult teren în sectoarele 1 2 şi 5, dar e un adevărat haos în sectoarele 3 şi 4. De fapt, se pare că înaintarea insurgenților în aceste două sectoare s-a intâmplat mult mai repede decât s-a prezis iniţial. Au pătruns în ofensiva noastră asemeni cuţitului în pâine. Practic armata noastră este divizată în dou..."
"Nu este atât de grav. Ii vom încolţi din ambele flancuri... vom presa din sud folosind aviația astfel încât bătăliile finale să se dea aici, în sectorul 3. Vor fi înconjurați și nu vor avea de făcut decât să capituleze..."
"Domnule..."
"Contactează portavionul Hercules! Trimite-le noile coordonate pentru bombardare..."
"DOMNULE!..."
"Ce este? Nu ai auzit ordinul ce ți l-am dat?"
"Domnule...Este vorba despre familia dumneavoastră... Aparent echipajul trimis pentru extracție a fost interceptat de insurgenți. Nu avem nici o știre privind siguranța soției și copilului dumneavoastră... 3 din 4 rapoarte i-au catalogat ca fiind victime, iar cel de-al 4-lea raport a catalogat situația ca fiind neconcludenta. Au atașat și niște imagini cu locuința dumneavoastră în ruine... Domnule... Imi pare rău!"
La auzirea acestor vorbe, președintele își descreți fruntea și lăsă trabucul să-i cadă neputincios dintre buze sub acțiunea forței gravitaționale. Ochii, deși fixați asupra fetei generalului, priveau în gol. Valuri după valuri de amintiri îi năvăliră mintea; imagini cu nunta dintre el și Gloria, soția lui, primul țipăt al copilului său în momentul nașterii... Se așeză pe scaun, ridică trabucul și se întoarse spre fereastra.
"Şi cum ziceam adineauri.... Noi, domnule general, reprezentam justiția. Noi împărțim dreptatea în stânga și în dreapta, noi decidem cine trăiește și cine nu. Ordona ca sectoarele 3 și 4 sa fie bombardate nuclear!"
"Dar..."
"Cum majoritatea forțelor inamice sunt staționate în acel loc vom avea...
"Domnule, va rog sa va regândiţi"
"Nu ai auzit ce am zis? Vrei sa trimit pe altcineva sa facă treaba pentru tine? Ai 3 secunde sa ieși pe ușă și să îndeplinești ordinul, generale!"
"Da, domnule!"
"Justiția, generale, după cum bine vezi, este doar o născocire utopica pentru a masca adevărații păpușari din umbra. Tu și cu mine, băiete, suntem în acest moment întruchiparea justiției!"
"Da, domnule!"
O lumina alba, puternica se așternu asupra teatrului de război, lăsând în urma sa o liniște tenebra...

Interlude

Pana la ultimul post din trilogia "Copilul, Soldatul si Justitia (oarba)" cititi urmatorul citat si meditati. O parte din ideea centrala a citatului, va fi concretizata in urmatoarea lucrare:

"People...are NOT created equal! Some are born swifter afoot, some with greater beauty, some are born into poverty and others born sick and feeble. Both in birth and upbringing, in sheer scope of ability every human is inherently different; Yes that is why people discriminate against one another, which is why there is struggle, competition and the unfaltering march of progress. Inequality is not wrong, equality is."

PS: Citatul nu imi apartine. Google it, daca vreti sa aflati mai multe! ;)

Copilul, Soldatul si Justitia (oarba)

Copilul

Zgomotul exploziilor il trezi. Cu greu, deschise ochii incercand sa ignore durerea insuportabila de cap. Ameti de indata si se prabusi la loc. Mainile ii erau invinetite, iar bandajul din jurul capului se inrosi treptat, semn ca rana i se deschisese. Tusea des mai ales din cauza norului de praf si fum ce venea de afara. Inima ii batea din ce in ce mai repede o data cu amplificarea exploziilor. Tresarea ori de cate ori auzea inca o explozie, iar ochii ii fugeau cand la usa, cand la geamul pe jumatate spart, cautand disperati un raspuns. Nu isi amintea nimic. Doar o singura figura incetosata...
Si totusi, gasi in el puterea sa se ridice si sa deschida usa. I se paru cunoscut holul in care ajunsese, dar crapaturile de pe pereti cat si gaura imensa din capatul podelei il nedumeri. Inainta cu pasi marunti si timizi, dezechilibrandu-se la vibratiile asemanatoare unui mic cutremur cauzate de explozii. Neavand unde se duce, intra in cea de-a doua camera nu inainte de a remarca niste pete de culoare rosie pe usa. Inauntru avu parte de un soc. Trei cadavre aruncate unul peste altul sedeau neinsufletite pe un pat, iar deasupra lor pe perete era scrijelit cu sange cuvantul "tradatori". Simti o stare de voma, iar picioarele ii tremurau intr-un ritm accelerat. Cazu, in final, in genunghi, tusi cu putere si realiza ca figura pe care si-o aminti adineauri era chiar una dintre persoanele moarte din pat. Tipa cu putere si fugi spre iesire in timp ce incerca sa-si stearga ochii de lacrimi. Din neatentie cazu in gaura de la captul holului si lesina de-ndata. Isi visa mama...
Se trezi din senin la auzul unei voci. Isi aminti intr-o fractiune scena la care a fost martor iar instinctiv dori sa se ridice si sa fuga iar. Dar stupefiat, realiza ca nu isi mai putea misca picioarele. Cu toate acestea era determinat sa cheme dupa ajutor in ciuda durerii insuportabile. Incet, incet, apucand cu mainile sale mici bucati de scanduri desprinse din parchet reusi sa ajunga afara. Se adaposti dupa un rest de perete, din fata casei, mai mult ca sigur cazut in urma bombardamentului si isi rezema spatele de acesta. Rasufla cu greu... Nu auzea pe nimeni... Incepu sa-si bata picioarele... se simtea neputincios, uitat de lume si nedumerit. Exploziile se intensificau, acompaniate de sute poate chiar mii de gloante trase din diferite parti.
Simti intr-o fractiune de secunda o usturime in spate, ce se raspandi cu repeziciune in piept lasand cale libera sangelui sa se prelinga nestingherit, murdarindu-i haina rupta si pantalonii, chiar tasnind cu putere cand tusi. Simti cum toti muschii corpului i se slabira. Isi lasa capul sa cada in fata si inchise ochii. Vazu pentru ultima oara acea figura incetosata...
Un glont ratacit ii curma viata.

(va urma)